Gradinita

Un start potrivit poate face de cele mai multe ori diferența în viața unui copil cu cerințe educaționale speciale, de aceea educația timpurie este absolut necesară pentru dezvoltarea acestuia. Identificarea timpurie a dificultăților cu care se confruntă copilul, realizată de către specialiști, evaluarea profesionistă și înscrierea la grădiniță asigură oportunitățile necesare procesului de recuperare și dezvoltare, ducând în cele din urmă la integrarea socială și școlară.  

În grădinița noastră copiii beneficiază de terapii specifice, de cadre didactice dedicate și cu experiență vastă, materiale didactice variate și adaptate nevoilor copiilor, de săli de clasă luminoase, primitoare și bine dotate. Atmosfera este prietenoasă, copiii sunt implicați în activități creative, adaptate posibilităților lor.

Gradinița oferă următoare tipuri de activități instructiv educative:

  • Stimularea comunicării
  • Activităţi matematice
  • Cunoaşterea mediului
  • Abilitare manuală
  • Expresie plastică
  • Expresie muzicală
  • Activități ludice și de loisir

Activități extrașcolare: vizite, vizionări de spectacole

Toți copiii beneficiază de toate mesele gratuite, în grădiniță există permanent o asistentă medicală și personal numeros de îngrijire.

Copiii beneficiază de terapie logopedică și de terapie psihomotrică, iar cei cu tulburări neuromotorii au în program ședințe de kinetoterapie.

De asemenea, consilierea părinților reprezintă un aspect important  al activității din grădinița noastră, pentru a-i ajuta pe aceștia să se implice mai activ și mai eficient în procesul educativ și de recuperare.

Programul grădiniței este de la ora 8 dimineața până la ora 18.00.

 

Pentru a vedea documentele necesare și procedura de înscriere la grădinița specială